Tag Archive for 'Datorii'

Câteva rânduri selecţionate din cea mai recentă carte a mea

Vreau să vă ofer câteva gânduri, spicuite în ordine alfabetică din cartea “Alfatebul gândurilor mele”.

Voi reveni şi cu alte pasaje, în următoarele săptămâni. Lectură plăcută.

album
Ce album extraordinar am putea realiza dacă iluziile ar putea fi fotografiate!

contrast
Dacă toţi oamenii ar fi deştepţi, eu aş prefera să fiu prost, oferindu-le contrastul la care să se poată raporta.

datorii
Dacă ai conștiință, în viață aduni o grămadă de datorii morale; dacă ai și suflet, și imorale!

faptă
Sunt condamnat pe viaţă nu de propriile-mi fapte, ci la propriile-mi fapte!

regret
M-a încercat, câteodată, un sentiment aproape inadmisibil – regretul că ne cresc copiii.

spor
Recesiune 2009. Veste proastă: guvernul a tăiat bugetarilor tot felul de sporuri. Vestea şi mai proastă: la aflarea veştii, majorităţii bugetarilor li s-a tăiat sporul la muncă!

ţânţar
Mexic, 2007. Màrio, ghidul, mă vede pregătindu-mă să omor un ţânţar ce mă muşca de braţ şi-mi zice ”Nu-l omorî!
E sânge din sângele tău!”